Prin noi înşine! Nihil sine Deo !

Ponta si Regalitatea

Inainte de toate, o scurta lectie de istorie pentru domnul Victor Ponta.

Regii Romaniei:

1. Carol I: 1881-1914 (1866-1881 Print / Principe)

2. Ferdinand: 1914-1927

3. Mihai: 1927 – 1930 (sub regenta)

4. Carol II: 1930 – 1940

5. Mihai I: 1940 – 1947 (discutabil, de fapt pana in prezent).

Fac un apel la constiinta Dumneavoastra de bun roman si crestin ortodox si va rog pe aceasta cale sa nu va mai folositi de imaginea Casei Regale si a Bisericii Ortodoxe Romane in aceasta campanie. Intentionat sau nu, ati ofensat ambele institutii de mai multe ori. Iata cateva exemple.

Ati distribuit fluturasi in care v-ati alaturat imaginea de cea a Parintelui Arsenie Boca. Urat, foarte urat. Apoi, v-ati indemnat reprezentantii, atat din tara, cat si din diaspora, sa militeze pentru Dumneavoastra in biserici. Credinciosii merg acolo sa se roage, nu sa asculte discursuri politice. Incalificabil.

De curand, la fel ca toti ceilalti candidati, ati vehiculat ideea initierii unui referendum pentru revenirea la Monarhie. Respectati ori nu aceasta institutie ? Chiar ati vorbit serios ? Eu cred ca nu.

V-am vazut intarziind la diverse evenimente organizate de Familia Regala, atat la Palatul Elisabeta, cat si la Castelul Peles, sub pretextul ca lucrati pentru tara si aveti chiar acceptul Majestatii Sale Regelui sa munciti. Ce sa intelegem din asta, ca doar Dumneavoastra aveti treaba, pe cand gazdele si invitatii Casei Regale nu fac nimic ? Stiti, bunicul meu avea o vorba: „Unul din cele mai grave lucruri e sa minti neintrebat.” Asta ati facut anul trecut, Domnule Ponta. Ati mintit neintrebat, cand v-ati laudat ca de Craciun ati fost invitat de Majestatea Sa Regele la Savarsin, ceea ce evident ca nu era adevarat.

Cata credibilitate credeti ca puteti avea in fata sustinatorilor cauzei monarhice si nu numai, avand in vedere faptul ca partidul pe care il conduceti il are ca presedinte de onoare pe Ion Iliescu, cel care a umilit si haituit Familia Regala, dar in special pe Regele Mihai, de atatea ori ?

Am vazut ca v-ati simtit in largul Dumneavoastra cand ati stat la dreapta Regelui la pranzul oferit de Familia Regala anul trecut, de 8 Noiembrie. Observatie: nu mai stati cu coatele pe masa. Nu este frumos. Nici la Palat, nici altundeva. Si nu mai vorbiti neintrebat. Nicaieri. Respectati-va gazdele, prietenii, dar si adversarii, daca vreti sa fiti tratat la randul Dumneavoastra, cu respect.

Inca un sfat: seara, inainte sa stingeti lumina, inchideti ochii si spuneti de trei ori: „Nihil sine Deo” (inseamna „Nimic fara Dumnezeu”). S-ar putea sa va ajute mai mult decat plimbarile pe la manastiri si biserici.

Iar la final va indemn sa nu va fie frica. Burghezo-mosierimea nu mai exista. Au avut grija comunistii s-o lichideze. Si sa fiti cuminte, da ? 🙂

Traiasca Regele !

Un eveniment special

Miercuri, 15 ianuarie, incepand cu ora 18.30 la Cafeneaua Liberala din strada Doamnei nr. 9, Bucuresti, are loc urmatorul eveniment, care poate fi urmarit live pe internet:

https://www.facebook.com/events/418820431554923/418927684877531/?comment_id=423748974395402&notif_t=event_mall_reply

Felicitari sotilor Diana si Valentina Mandache, precum si organizatorilor.

Ma bucur sa pot participa, din pacate doar virtual si sunt sigura ca simpozionul va fi un „Regal”.

Traiasca Regele !

 

Vizita Regala in Basarabia

Am urmarit cu mult interes si totodata cu emotie vizita pe care AALLRR Principesa Mostenitoare si Principele Radu au efectuat-o in Republica Moldova. Din nefericire, pentru mare parte a mass-media aceasta vizita istorica a trecut aproape neobservata, exceptie facand, bineinteles, TVR si Digi 24, precum si cateva publicatii din tara si din Republica Moldova.

Despre oribila mascarada de la Chisinau n-as vrea sa vorbesc aici. Au facut-o cu varf si indesat cei dornici de senzatie. M-am bucurat insa ca Principii au rezistat eroic la acea provocare si au trecut, bineinteles, cu eleganta peste acel moment.

Programul vizitei a fost bogat in evenimente, iar Altetele Lor Regale au fost primite cu respectul cuvenit. Ceva m-a impresionat in mod special. Principele Radu a vizitat un liceu din localitatea Cimiseni, care va purta numele Regelui Mihai. Un elev care invata la aceasta scoala a filmat vizita si discursul Principelui cu telefonul mobil. Intrebat de reporter de ce a facut acest lucru, baietelul a raspuns: „Bunica a fost in spital si a avut operatie de trei ori….si amu’ ea nu mai poate sa iasa din ograda si am filmat, ca sa vada si ea.” Adorabil !

Iata un scurt rezumat al vizitei. De indata ce se va difuza inregistrarea emisiunii Ora Regelui, revin cu o noua postare. Traiasca Regele !

http://www.youtube.com/watch?v=TWHZwfaxFG4

Credeam ca circul „monarhic” aparut dupa decesul lui Florin Cioaba a luat sfarsit. M-am inselat.

Scandaluri dupa scandaluri, promovate cu entuziasm de mass-media, arata lumii intregi o fata urata a Romaniei.

Revoltator mi se pare insa sustinerea „sefului statului” a acestei pseudo Case Regale, care i se adresa fostului autointitulat „rege” cu apelativul Maria Ta. Iar unui oarecare cetatean, Paul Lambrino, autodeclarat „print”, cu „Alteta Voastra Regala”. Pe cand pe Regele Mihai il califica drept tradator si sluga rusilor. Nu stiu daca e bine……

Statutul unei Case Regale poate fi recunoscut doar cu acordul Parlamentului. Este un act absolut neconstitutional si abuziv sa sustii o astfel de institutie, care, practic, nici nu exista. Ce sa intelegem, ca etnia roma a devenit regat sau imperiu ?

Salut pe aceasta cale cele doua proiecte ale Armatei Romane si a Domnului Madalin Voicu, care cer Parlamentului desfiintarea acestei institutii. Romania are o singura Casa Regala si un singur suveran, Majestatea Sa Regele Mihai I.

Portughezii au un punct de vedere oficial al Ministerului lor de Externe, prin care recunosc Casa Regala de Braganza, la noi se recunosc doar „case regale” autoproclamate. De luat aminte !

 

Lectii de istorie

In completarea celor spuse de MS Regele Mihai I al Romaniei in interviul acordat Doamnei Marilena Rotaru in 1994 ( http://www.tvrplus.ro/editie-23-august-istoria-asa-cum-a-fost-125874 ) va invit sa vedeti inregistrarea emisiunii „Jocuri de putere” din 23 august 2013, moderata de Rares Bogdan.

http://www.realitatea.net/jocurideputere.html

Vizionare placuta !

 

A fi sa a nu fi Rege

Am asistat zilele trecute la un maraton jurnalistic fara precedent. Evident, despre decesul si inmormantarea autoproclamatului rege al romilor, Florin Cioaba. S-au pronuntat de nenumarate ori expresii precum „regele romilor de pretutindeni”, „imparatul Iulian”, „consiliul de coroana”, „incoronarea”, „palatul regal” etc. Imagini si comentarii de un grotesc infernal si sufocant, de-a dreptul. S-a incercat trivializarea in cel mai pur sens al cuvantului a conceptului monarhic.

Nici in Africa nu se abuzeaza de astfel de titulaturi. Acolo se numesc „sef de trib”.

Insa in Romania aceste titulaturi fabricate si propagate de regimul Iliescu si preluate si aduse pana la culmea penibilului de Traian Basescu si cetateanul Paul Lambrino, au fost create special pentru a denigra Casa Regala a Romaniei. De ce ? Pentru ca nu accepta ideea ca popularitatea Casei Regale ia amploare pe zi ce trece. Lucrul acesta nu trece neobservat nici de mediile internationale, cum bine au aratat cei de RTL cu trei ani in urma.

Romania are un singur Rege si o singura Casa Regala. De fapt, chiar si Florin Cioaba a recunoscut acest fapt. Iar daca nu va ajung aceste argumente, va invit sa cititi urmatorul articol al Principelui Radu al Romaniei (Memento, Provizoratul istoric, Polirom 2010)

http://www.princeradublog.ro/jurnal/memento-2/

Da. Pentru ca EL este Regele !

Fragment din interviul acordat de MS Regele Mihai I al Romaniei doamnei Doina Uricariu, Versoix 1990 (Scara Leilor, vol. II, editura Polirom 2011):

„In cazul monarhiei, trebuie explicate foarte multe lucruri pentru ca, inainte sa putem intreba oamenii care e optiunea lor politica, ei trebuie sa stie adevarul despre fiecare forma de guvernamant. Noi vobim azi despre democratie. Or, despre democratie ne vorbesc in Romania si oameni ca rosteau ca un papagal acest cuvant, actionand in sensul totalitarismului si cenzurii. S-a vorbit despre democratie originala. Ce-o mai fi si asta ? Nu i-am auzit pe englezi, pe americani, pe elvetieni sa vorbeasca de democratie originala. E si asta o poveste cu originalitatea. Cum or fi drepturile omului originale ? Adica inexistente ? Sau existand partial ? Sau amanate sine die ? Propaganda antimonarhica facuta de comunisti a tot vorbit de privilegii. Tot se leaga de faptul ca am avea privilegii. Daca oamenilor li s-ar fi oferit posibilitatea de a citi Constitutia din 1923, ar fi putut sa vada bine ca aveam mai mult indatoriri decat privilegii. (…..)

Doina Uricariu: Monarhia este si o garantie de civilizatie ?

MS Regele Mihai: Monarhia este in primul rand o garantie de continuitate in Romania. O continuitate care ar fi pus in paranteza tocmai ultimele decenii de comunism. Cu o multime de instituii impuse de comunism. Ciudat mi se pare faptul ca in Romania, dupa decembrie 1989, este cineva care vrea sa puna in paranteza monarhia, iar nu comunismul. I s-a ascuns poporului si i se ascunde si azi fata monarhiei. Parca ar vrea cineva sa il faca sa uite ca sub monarhie s-au petrecut marile evenimente din ultima suta de ani a istoriei Romaniei. Pentru mine asta e ciudat. Nu s-a facut procesul comunismului, dar e acuzata monarhia. Apoi se tot vorbeste ca monarhia ori prezenta mea ar destabiliza tara si poporul. Cand de fapt comunismul a fost si este marele maestru de destabilizare. Minciuna produca haos, inselarea asteptarilor produce neliniste. In fine, spuneam ca monarhia e o garantie a continuitatii. Partidele isi schimba liderii, guvernele trec, noi ramanem. Un popor are nevoie de constanta, de continuitate. Regele nu are complexul puterii, nu e obsedat de putere ca un om politic.”

Ma indoiesc ca tortionarul Visinescu va fi tras la raspundere pentru faptele odioase pe care le-a savarsit si, cum bine spunea astazi domnul Dinu Zamfirescu mai are si tupeul sa nu le recunoasca. S-ar crea un precedent si de aici incolo condamnarile s-ar tine in lant. Asadar sa nu ne miram ca nu se va facenici  o adevarata condamnare a comunismului. Pentru ca atunci s-ar dovedi implicit ca acest regim a fost abuziv si criminal. Iar asta ar insemna revenirea la Monarhia Constitutionala, forma de guvernamant care a fost abolita totalmente ilegal. Dar asta, desigur, ar fi posibil exclusiv intr-o democratie. Nu originala, ci sanatoasa !

 

 

Nor de etichete